Antrenorul cu portarii al echipei Universității Craiova, Silviu Lung, a declarat, marți, înaintea plecării în turneul din Austria, că este un privilegiu să-l pregătească pe fiul său, Silviu Lung Jr., dar a precizat că nu îl va trata preferențial.
„Este un privilegiu să-l antrenez pe Silvică, am să-l pregătesc la fel ca pe orice portar, doar acasă voi fi tatăl lui. Nu-l tratez preferențial. Depinde numai de el dacă mai ajunge la națională. Locul la lot și-l poate câștiga doar prin munca lui, iar el a devenit din promisiune o certitudine. Nu fac decât să-l antrenez pe Silvică, cel care decide dacă joacă sau nu e antrenorul principal. Când era mic, eram mai dur cu el și mi-a reproșat asta. Acum voi fi echidistant și îmi voi face meseria”, a spus tehnicianul.
Silviu Lung senior a menționat că nu putea refuza oferta de a lucra la clubul Universitatea Craiova. „Înainte de a veni la Craiova aveam o înțelegere cu cineva și depindeam de cuvântul pe care mi l-am dat față de persoana respectivă. Decizia mea era deja luată, dar am așteptat și acel acord. Universitatea nu se putea refuza. Îmi doresc ca, ușor-ușor, jocul să devină tot mai bun, să vină rezultatele și să urcăm în clasament”, a menționat Lung.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER